Scurt istoric
“Județul Maramureș a suferit mai multe modificări în decursul veacurilor.
La începutul secolului al XIV-lea Maramureșul avea ca hotare: Carpații Păduroși și Munții Rodnei, Munții Lăpușului, Munții Oașului și Munții Bârjavei, iar pe Câmpia Tisei se întindea până la Teceu, de unde începea ținutul locuit de coloniștii germani aduși de regele Andrei al III-lea”
În anul 1329 Câmpia Tisei până la Craia este anexată Maramureșului, care în anul 1385 se transformă în comitat feudal al Ungariei . În anul 1454 se mai anexează Maramureșului și ținutul superior a Văii Bârjava cu cinci localități și hotarele lor, care formau proprietățile voievodului român de Ungaria. Așa va rămâne până în anul 1920 când Maramureşul din dreapta Tisei a fost dat Cehoslovaciei, iar în anul 1939 Ungariei.
Populația locuia în 58 comune rurale repartizate în patru plase administrative şi o singură comună urbană Sighetul. La 5 septembrie 1940 Maramureșul a fost ocupat de trupele maghiare și reunit cu părțile sale integrante de pe Tisa .
Maramureșul ca nume este foarte vechi şi se pierde în limba unui popor dispărut în negura istoriei . În documente figurează numai după ce vine în contact cu ungurii, fiind amintit pentru prima data în anul 1199.
Interpretarea etimologică este diferită de la autor la autor . După istoricul maghiar de origine italiană Banfinius, teritoriul Maramureșului în antichitate a fost numit “Marmația” iar în secolul al XVI –lea se folosește în această formă în mai multe documente.
Nu se poate determina începutul locuirii Maramureșului şi nici în raza căruia au aparținut primii săi locuitori.
Localitatea Sarasău are un trecut foarte bogat, dar și frământat în ceea ce privește dezvoltarea ei pe plan economico-social şi istoric. Prima ei atestare documentară datează din anul 1345 dintr-o diplomă dată de regele Ludovic I, al Ungariei din data de 28 decembrie 1345 3când sunt întăriți în cnezatul Sarasăului fiii voievodului Erdew (Silvestru), Aprusat și Marus, precum şi fratele voievodului Staan şi fiul acestuia Myk.
Cu toate că nu dispunem de informații documentare sau arheologice mai timpurii, din perioada de început a feudalismului se poate totuși reconstitui cu date generale evoluția localității din acest răstimp îndepărtat.
Localitatea Sarasău este așezată pe malul de sud al râului Tisa, între municipiul Sighet şi localitatea Câmpulung la Tisa . A făcut parte din cnezatul de vale al Codrenilor întărit acestora de regele Carol Robert la o dată ne- precizată . În anul 1345 Oprea și Mariș, fiii voievodului Edew (Codrea) și Myk fiul lui Staan, sunt întăriți în stăpânirea cneazului de Zarwazow cu toate veniturile și folosințele sale.
Familia Codrenilor apare ca “Aprusa et Marus f(ilii) … Erdew Woyvode, item Staan frari ipsius Erdew et Myk filio eiusdem Staan”. Se face cu acest prilej referinţă la diploma dată înainte de Carol Robert, care nu s-a păstrat . Nu se poate preciza, în lipsa unei hotărnicii din această vreme, cât de mare era cneazul de Sarasău şi dacă în anul 1345 satul Sarasău se cuprinde în cele întărite de această diplomă.
Descoperirea din Valea Sarasăului a unei cetăți ar fi un argument pentru considerarea satului Sarasău printre cele mai vechi al acestui cneaz de vale. Dar documentul trădează la nord de Tisa existența a cel puțin două cetăți: una în fața Crivei și a doua din piatră pe un deal din apropierea Văii Apşei, motiv pentru care nu ne putem decide în această problemă .
În anul 1360 “Staan fiul lui Gurheş..olachus”este întărit în stăpânirea unei treimi din “ possession zarvasov ” primită de zestre de la “ Staan filius Ivan kenezius de Zarvassov”cu precizarea că această treime reprezenta partea pe care a avut-o în “ moșia Sarasău ” Staan fiul cneazului Ioan. Se pare că în acest document avem de- a face cu satul Sarasău, cu hotarul său mai precis. Transferul de proprietate se face de la Codreni la familia cneazului sătesc, după o înrudire prin căsătorie . Neclar este dacă treimea din “moșia Sarasău” reprezintă întreg satul Sarasău sau numai partea pe care o stăpâneau acolo Codrenii ca şi cnezi de vale.
Același Staan, fiul lui Gurheş şi cu fiul său Banc de “Zarwazow” în anul 1383 apare într-un conflict de hotar pentru Sarasău cu Câmpulung. Iar la anul 1390 Mihali, Ladislau, Bank , Alexandru şi Ioan, fiii aceluiași “Staan de Zarogzow” cer hotărnicia “possessioness ipsorum Zaponcha e Zaragzow…nunc erga monus ipsorum habitae, Jupan Bonkoi Todei Şandor nemniş ot Carbasora” şi participă la o mărturie în anul 1404 iar în anul 1406 un grup de “nobiles de Zarwazo” urmaşi ai lui Staan fiul lui Gurheş cer o hotărnicie “apossessions Zarwazo” limitele fiind aproximativ cele ale satului actual de la Tisa până în creasta munților cu o suprafață de circa 60 km².
Dintr-o altă diplomă din 4 aprilie 1436 aflăm : “că la mandatul împăratului și regelui Sigismund, Danciu de Sarasău ca om regesc “homo regius” împreună cu trimisul comitelui din Lelles au să statornicească hotarele moșiei Bedei de către Teceu și Belavar, dar n-au putut duce la îndeplinire pentru că popoarele și hospeţii din apidul Teceu împreună cu Thatul din Jaloa năvălind cu arma asupra acestei moșii, toate averile lui Stancu aflătoare în curia sa le-au luat și pe el însăși și le-au ars, bumbii de argint de pe tunica junii sale nobile, iar pe omul regesc așa de rău l-au bătut, încât nu se știe dacă rămâne în viață ori ba ? Pentru aceea au fost citiți înaintea curți regești .
Din cele arătate mai sus se poate observa că vechiul sat Sarasău avea o importanță deosebită în trecut, fiind un important centru cnezial şi care arată continuitatea neîntreruptă a românilor în acest loc. După cum afirmă şi marele istoric Ștefan Pașcu “locuitorii din Sarasău, comitatul Maramureș, locuiau în anul 1429 în case pe două șiruri de-o parte şi alta a apei.